Presa


Grupul Legrand, specialistul global în infrastructuri electrice și digitale, anunță rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2019, care reprezintă confirmarea succesului strategiei companiei, orientată spre inovație și achiziții. Astfel, compania franceză raportează o cifră de afaceri, precum și un profit în creștere, care vin să susțină îndeplinirea obiectivelor ambițioase până la finalul anului în curs.

 Benoît Coquart, CEO-ul Grup Legrand, a declarat:
“Cifra de afaceri a Grupului a crescut cu 7,3% comparativ cu primul trimestru al anului 2018. Această dinamică susținută se datorează atât creșterii organice cu 2,9% a vânzărilor, cât și impactului unui perimetru mai mare de consolidare a companiilor din cadrul grupului, de +1,9%, dar și a efectului favorabil al cursului de schimb, de +2,3%.
Profitul operațional ajustat a crescut cu 5,1%, iar marja operațională ajustată s-a situat la 19,7% din vânzări. Înaintea achizițiilor (la perimetrul de consolidare din 2018), marja operațională ajustată a fost de 19,8% din vânzări.
Profitul net atribuit Grupului a crescut cu 8,6%, iar fluxul de numerar disponibil normalizat a crescut cu +9,5%.”
                   
Susţinerea strategiei bazată pe inovație si achiziții, precum și a inițiativelor operaționale
Legrand continuă să inoveze, lansând multe produse noi pentru consumatorii finali, inclusiv noile game conectate comercializate în Europa ca parte a programului Eliot, precum și game de produse destinate infrastructurilor digitale, sistemelor UPS și autonomiei asistate.
De asemenea, Grupul a achiziționat Universal Electric Corporation, liderul indiscutabil în sisteme de distribuție a energiei electrice pentru centre de date din SUA. Această achiziție completează oferta companiei Legrand pe o piață promițătoare, în care deține deja poziții fruntașe.
Legrand urmărește în mod activ utilizarea inițiativelor lansate pentru a-și consolida modelul de dezvoltare durabilă și profitabilă, în special prin organizarea sediului central în cele trei regiuni, prin optimizarea amprentei sale industriale, dar și prin continuarea digitalizării operațiunilor.

Lansarea noului plan de Responsabilitate Socială Corporativă pentru perioada 2019-2021
Organizat în jurul a trei domenii de interes (ecosistem de afaceri, oameni și mediu înconjurător) și planificat pentru o perioadă de trei ani (2019-2021), noul plan, care vine în intâmpinarea provocărilor majore exprimate de către publicurile interesate ale Grupului, își propune să susțină țintele de Dezvoltare Durabilă ale ONU. De asemenea, Legrand a setat obiective ambițioase pentru 2030, vizând creșterea ponderii veniturilor provenite din comercializarea produselor sustenabile; creșterea continuă a numărului femeilor în rândul angajaților companiei; precum și reducerea emisiilor de carbon din operațiunile sale.”

Obiective confirmate pentru anul 2019
Pe baza performanțelor obținute în primul trimestru al anului 2019, Legrand confirmă obiectivele pentru anul 2019 privind creșterea organică a vânzărilor între 0% și 4%, dar și obiectivul privind marja operațională ajustată înaintea achizițiilor (la perimetrul de consolidare pentru 2018) între 19,9% și 20,7% din vânzări.